luni, 16 iunie 2008

Tratamente naturiste cu seva de mesteacan

Seva de mesteacan, recoltata la inceputul primaverii, este folosita ca remediu in medicina populara din timpuri stravechi.

Vindecatorii care o folosesc in tratamente spun ca se poate recolta doar cateva saptamani pe an, mai precis din a doua jumatate a lunii martie pana la inceputul lui aprilie, dupa care, din cauza incalzirii vremii, seva devine vascoasa, pierzandu-si proprietatile curative. Aceleasi surse afirma ca este recomandat ca, pe perioada curei, sa se inlocuiasca orice alt lichid cu aceasta seva.

Recoltare


Seva de mesteacan se recolteaza in perioada mentionata si doar daca afara este o temperatura cuprinsa intre 0 si 15 grade Celsius. Colectarea se face numai de la copacii maturi si sanatosi, astfel: mesteacanul se cresteaza usor pe trunchi sau pe ramurile viguroase, pana sub coaja, in forma literei V. La baza V-ului se fixeaza o mica palnie sau un mic jgheab din lemn (se poate folosi si plasticul; nu, insa, si metalul, care determina pierderea calitatilor curative ale sevei). Sub palnie se leaga un vas emailat, o sticla sau un flacon de plastic curat. Intr-o zi, dintr-un mesteacan se pot obtine chiar si zece litri de seva. Arborele nu trebuie ranit, nici gaurit, nici taiat. E de ajuns o simpla crestatura subtire pe coaja.


Pentru protectia copacilor, este, insa, bine ca dupa colectarea a 300-500 ml. de seva sa se opreasca procesul si sa se unga crestatura cu rasina pentru a opri scurgerea. O alta tehnica presupune ca in tulpina mesteacanului, la aproximativ 50 cm de la nivelul solului, sa se faca o gaura cu diametrul de circa 1 cm, unde se fixeaza o bucata de lemn ca un jgheab, iar seva se recolteaza in vase de sticla si se pastreaza la frigider.


Prin puterea sa regeneratoare, diuretica, depurativa si antioxidanta, seva de mesteacan stimuleaza functionarea majoritatii organelor, prin activarea metabolismului la nivelul aparatului osteo-articular, endocrin, urinar, cutanat, a sistemului nervos central si a celui reticulo-endotelial.


Stimuleaza eliminarea acidului uric, a ureei si are capacitatea de a reduce nivelul colesterolemiei. Se poate utiliza, cu bune rezultate, in litiaza renala, cistita cronica, artroza si reumatism cronic degenerativ, reumatism muscular si articular cu tendinta de calcifieri, oligurie, albuminurie, hiperuricemie si guta, obezitate, hipercolesterolemie, celulita, dermatoze.

Administrare
Seva de mesteacan se consuma pe cat posibil cand este foarte proaspata, pentru ca substantele active din compozitia sa (vitamine, minerale, enzime, alte substante organice complexe) sa nu se oxideze. Copiii vor bea o jumatate de pahar (100 ml) dimineata si dupa-amiaza, pe stomacul gol, in timp ce adultilor le sunt recomandate pana la 2 pahare (400 ml) pe zi, de asemenea pe stomacul gol.


Exista si cure drastice de dezintoxicare, cu post negru si seva de mesteacan (din care se bea peste un litru pe zi), care se folosesc in bolile grave, dar numai sub supraveghere medicala competenta.

Cateva indicatii terapeutice


Anemie, demineralizare, avitaminoza: se face o cura de 3 zile, in care se bea cate un pahar cu seva de mesteacan cu o ora inaintea micului dejun si a pranzului.


Astenie de primavara: se beau zilnic doua pahare de seva de mesteacan, timp de o saptamana.


Colici renale, litiaza renala: intre orele 8.00 si12.00 se beau pana la 600 ml de seva proaspata de mesteacan, in cure de minimum 5 zile. Are efecte foarte puternice de dizolvare a calculilor renali si de stimulare a activitatii rinichilor.


Intoxicatii cronice: se face o cura de o saptamana, in care se bea cate o jumatate de litru de seva pe zi. Este de preferat ca primul pahar (150 ml) sa se bea dimineata, pe stomacul gol, iar urmatoarele cu o ora inainte de mese. Cura se recomanda la inceput de primavara persoanelor care sufera de guta, reumatism, dermatoze diverse, colita de putrefactie.


Cresterea si intretinerea parului: dupa spalarea parului cu sampon (de preferat naturist), se face o clatire dublata de un masaj prelungit la radacina, cu seva proaspata de mesteacan, dupa care parul se clateste din nou.


Sursa: www.transilvaniaexpres.ro

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ma intreb daca gasesc mesteacan in Thailanda.

Anonim spunea...

Cred ca sansele sunt mici...dar poti sa suni un prieten sa iti trimita din Romania ;)