Din cand in cand imi amintesc cum erau locurile si oamenii si lucrurile din viata mea acum 17 ani...nu simt nici ura nici parere de rau...Nu am cum sa simt ura pentru ca eram prea mica sa imi amintesc partile rele asa de mult. Nu am cum sa simt parere de rau pentru ca nu am pierdut lucruri pe care acum nu le pot avea - chiar daca sunt sub alta forma. Acum 17 ani nu eram decat la limita dintre copilarie si drumul spre adolescenta.
Imi amintesc nebunia din decembrie 1989 - tata a lipsit de acasa vreo 3 zile fara sa stim nimica de el, era o frica permanenta in casa, am vazut si doi soldati care venisera la noi pe scara sa supravegheze cladirea scolii din spatele blocului. Mama i-a servit cu prajituri si am reusit sa ii vad, neputandu-mi stapani curiozitatea.
Imi amintesc si de zgomotul gloantelor gaurind placile de beton ale blocului si tipatul ascutit al geamurile sparte. O vecina a scapat doar zgariata de un glont trecuse prin geamul sufrageriei.
Mai stiu ca mama era foarte ingrijorata ca tata nu ajunsese acasa. Plecase in 22 decembrie la o ruda sa ii duca mancare. Mai tarziu am aflat ca se nimerise in Piata din centrul orasului chiar cand se tragea, facuse si poze ca era fotograf amator.
Nu sunt e acord ca i-au ucis pe Ceausesti. Trebuia sa ii bage in inchisoare, sa ii chinuie. Nu sa le opreasca suferinta. Acum incep sa cred ca nici nu stiau mare lucru din ceea ce se intampla in tara la vremea respectiva. Cred ca aveau impresia ca oamenii ii iubesc. Si cei din jurul lor ii tineau oarecum feirit de ce se intampla cu adevarat in tara.Nu pot sa imi explic altfel iesirea lor la tribuna la evenimentele din decembrie. Erau prea expusi. Orice om intreg la cap n-ar fi facut asta. Poate gresesc. Dar poate ca nu. Oricum, la cat de incinse erau mintile la vremea respectiva nu e de mirare ce s-a intamplat. Nu putea fi ceva rational atunci, nu la cat de indarjiti erau oamenii - cel putin asa cumse vede pe casetele filmate si din ce mai imi amintesc si eu asa ca prin ceata.
Nu am pierdut mare lucru. Cel putin nu simt asta. Dar ma simt norocoasa ca aveam varsta aceea. Nici prea multi ani incat sa imi amintesc prea multe lucruri rele , nici prea putini incat sa uit ce a fost. Ma simt o norocoasa. Cred ca generatia mea este norocoasa pentru simplu motiv ca majoritatea nu au fost marcati foarte tare de vremurile acelea si au avut destula fragezime in suflet incat sa se modeleze cat de cat dupa o societate care se vrea a fi capitalista. Cat de capitalista a reusit sa devina e discutabil insa. Cu siguranta este mai libera. Cel putin se simte un pic mai libera comparativ cu atunci. Dar este poate la fel de ' ocupata' si controlata; doar ca are haine de import si masini scumpe, lesa mai lunga si osul mai mare.
O seara faina ca m-am deprimat.
Imi amintesc nebunia din decembrie 1989 - tata a lipsit de acasa vreo 3 zile fara sa stim nimica de el, era o frica permanenta in casa, am vazut si doi soldati care venisera la noi pe scara sa supravegheze cladirea scolii din spatele blocului. Mama i-a servit cu prajituri si am reusit sa ii vad, neputandu-mi stapani curiozitatea.
Imi amintesc si de zgomotul gloantelor gaurind placile de beton ale blocului si tipatul ascutit al geamurile sparte. O vecina a scapat doar zgariata de un glont trecuse prin geamul sufrageriei.
Mai stiu ca mama era foarte ingrijorata ca tata nu ajunsese acasa. Plecase in 22 decembrie la o ruda sa ii duca mancare. Mai tarziu am aflat ca se nimerise in Piata din centrul orasului chiar cand se tragea, facuse si poze ca era fotograf amator.
Nu sunt e acord ca i-au ucis pe Ceausesti. Trebuia sa ii bage in inchisoare, sa ii chinuie. Nu sa le opreasca suferinta. Acum incep sa cred ca nici nu stiau mare lucru din ceea ce se intampla in tara la vremea respectiva. Cred ca aveau impresia ca oamenii ii iubesc. Si cei din jurul lor ii tineau oarecum feirit de ce se intampla cu adevarat in tara.Nu pot sa imi explic altfel iesirea lor la tribuna la evenimentele din decembrie. Erau prea expusi. Orice om intreg la cap n-ar fi facut asta. Poate gresesc. Dar poate ca nu. Oricum, la cat de incinse erau mintile la vremea respectiva nu e de mirare ce s-a intamplat. Nu putea fi ceva rational atunci, nu la cat de indarjiti erau oamenii - cel putin asa cumse vede pe casetele filmate si din ce mai imi amintesc si eu asa ca prin ceata.
Nu am pierdut mare lucru. Cel putin nu simt asta. Dar ma simt norocoasa ca aveam varsta aceea. Nici prea multi ani incat sa imi amintesc prea multe lucruri rele , nici prea putini incat sa uit ce a fost. Ma simt o norocoasa. Cred ca generatia mea este norocoasa pentru simplu motiv ca majoritatea nu au fost marcati foarte tare de vremurile acelea si au avut destula fragezime in suflet incat sa se modeleze cat de cat dupa o societate care se vrea a fi capitalista. Cat de capitalista a reusit sa devina e discutabil insa. Cu siguranta este mai libera. Cel putin se simte un pic mai libera comparativ cu atunci. Dar este poate la fel de ' ocupata' si controlata; doar ca are haine de import si masini scumpe, lesa mai lunga si osul mai mare.
O seara faina ca m-am deprimat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu